Select your Top Menu from wp menus

Doar 65% dintre copiii de la sat frecventează grădiniţele

Mai mult de 50 de mii de copii de vârstă preșcolară sunt în așteptarea unui loc în grădinițe, iar peste 9000 dintre aceştia sunt din municipiul Chișinău, potrivit Ministerului Educației, scrie arena.md.  În peste 100 de localități lipsesc instituțiile preșcolare, iar cele existente, mai ales din orașele mai mari sau din centrele raionale, sunt aglomerate.

In orașul Orhei, aproape 400 de copii sunt înscriși pe listele de așteptare pentru un loc într-una din cele 7 grădinițe din oraș. Potrivit șefei direcției raionale de educație, Eudochia Ștefârță, unele grădințe și-ar putea mări capacitatea dacă ar fi reparate.

O altă problemă a instituțiilor preșcolare este lipsa cadrelor didactice calificate. Din cei peste 9500 de educatori angajați în grădinițe, doar 17 la sută au grade didactice.

Pe de altă parte, și părinții care își lasă copiii în grija personalului de la grădinițe, au mai multe nemulțumiri față de activitatea acestor instituții.

Datele Ministerului Educației mai arată un decalaj mare între procentele copiilor din mediul urban şi cel rural: doar 65% dintre copiii de la sat frecventează grădiniţe, faţă de 94% dintre cei care trăiesc în oraşe.

Totodată, cadrele didactice din grădinițe rămân cele mai slab plătite din întreg sistemul de educație.

sursa: arena.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/doar-65-dintre-copiii-de-la-sat-frecventeaza-gradinitele/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19