Cetățenii Republicii Moldova împărtășesc viziuni diferite privind schimbările ce vor avea loc odată ce a fost ales președintele. Conform datelor unui sondaj de opinie realizat de IMAS-INC Chișinău, 33% din moldovenii chestionați cred că după venirea lui Nicolae Timofti în fruntea țării, lucrurile se vor îmbunătăți într-o oarecare măsură. Totuși, 31% din oamenii intervevați cred că lucrurile vor rămâne la fel.
Dintre cei chestionați, 10% sunt însă mai optimiști și cred că odată ce a fost ales președintele, situația din țară se va îmbunătăți semnificativ, 9% cred însă, că odată cu venirea lui Timofti în fotoliul de președinte lucurile se vor înrăutăți puțin, iar 3% din cei întrebați cred că situația în țară se va înrăutăți foarte mult.
Rezultatele reflectă opinia populației referitor la aşteptările populaţiei după ce a fost ales preşedintele țării, la încrederea oamenilor în instituțiile de stat și în politicieni, precum și opinia cetățenilor despre votul uinominal. În sondaj se regăsesc și subiecte ce țin de nivelul de trai al populației, de situația economică din țară, precum și care sunt problemele acestora.
Sursa: Politik.md