Select your Top Menu from wp menus

MAI solicită partidelor să aibă un comportament “adecvat” la 1 Mai

Cu prilejul Zilei Internaționale a Solidarității Oamenilor Muncii, care va avea loc mîine, 1 Mai, poliția va avea un program special de lucru pentru a menține ordinea publică. Despre Despre aceasta a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, Eugen Onică astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit purtătorului de cuvânt, un număr suficient de polițiști vor întreprinde toate acțiunile necesare pentru a nu admite tulburarea liniștii și încălcarea ordinii publice.
Totodată, Eugen Ionică a declarat că MAI face apel către partidele politice să nu întreprindă acțiuni care nu se încadrează în normele legale. „De asemenea, facem apel către cetățeni să nu se lase atrași în activități ce contravin legislației în vigoare și să se abțină de la participarea la manifestații neautorizate”, a subliniat acesta.
Concomitent, va fi majorat numărul echipajelor de patrulare în locurile de odihnă a cetăţenilor (parcuri, fâşii forestiere, zone verzi).

Mîine, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău va avea loc un miting al solidarităţii şi un festival de muzică „Pace! Muncă! Mai!”. De asemenea, deși au primit refuzul primăriei de a organiza un marș în centrul capitalei, PCRM a anunțat că, indiferent de ”scenariile” guvernării, intenționează să desfăşoare la 1 mai cel de-al doilea Congres Civic.

Sursa: politik.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/mai-solicita-partidelor-sa-aiba-un-comportament-adecvat-la-1-mai/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19