Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 20 de ani, a fost împușcat mortal de proprietarul unei tutungerii după ce a încercat să jefuiască localul. Incidentul a avut loc în provincia Padova, regiunea Veneto, informează publicația italiană il Mattino di Padova, citata de Unimedia.md
Potrivit sursei victima era însoțită de încă 3 persoane, dintre care două au reușit să fugă, iar una a fost imobilizată de proprietarul tutungerii până la venirea carabinierilor.
Poliţia spune că suspecții au sosit în fața magazinului într-un automobil furat, de marca Fiat Punto. Proprietarul localului, în vârstă de 45 de ani, a tras un foc în direcția jefuitorilor dintr-un pistol semiautomat deținut legal. În prezent acesta este reținut pentru a depune mărturii referitor la incident.