Consiliul Raional Orhei nu a reușit să se întrunească în ședință nici astăzi, marți 19 decembrie. Către ora 16: 00, în sala de ședințe erau prezenți doar 17 din cei 35 de consilieri, număr insuficient pentru a asigura cvorumul. Au absentat consilierii partidelor FASM și Ravnopravie, consilierul comunist, doi consilieri PDCM dar și doi consilieri socialiști. Ultimii, fac parte din fracțiunea ”Orheienii”, care în startul ședinței a solicitat o pauză de o oră, dar după o bună depășire a timpului solicitat, cei doi consilieri așa și nu și-au făcut apariția în ședință. Motivul lipsei tuturor consilierilor care au absentat de la ședință nu a fost anunțat public. O nouă tentativă de întrunire a CR Orhei, potrivit secretarului consiliului Serghei Caraman, se va face vineri 22 decembrie, începând cu ora 15: 00, la solicitarea consilierilor afiliați lui Ilan Șor.
De menționat că potrivit unui comentariu în grupul de facebook ORHEI, la o știre despre convocarea pentru azi a aleșilor locali, că din cauza nealegerii președintelui raionului, nu sunt primite salariile.
O situație similară a fost înregistrată în toamna anului 2022 în raionul Criuleni, când din cauza suspendării președintelui raionului mai mulți angajați nu și-au primit câteva luni salariile și chiar au recurs la acțiuni de protest.