Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică (CNESP) s-a întrunit astăzi în ședință. Membrii CNESP au stabilit mecanismul de gestionare a crizei pandemice la nivel național ca urmare a ajustării criteriilor pentru aprecierea situației epidemiologice și racordării acestora la metodologiile aplicate la nivel internațional.
Astfel, gradele de alertă corespunzătoare nivelului de risc al transmiterii virusului Covid-19 vor fi atribuite la nivel teritorial, în dependență de mai mulți indicatori, care vor fi calculați de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) o dată la 14 zile. În baza acestora, Comisiile teritoriale de sănătate publică vor stabili măsurile de sănătate publică corespunzătoare gradului de alertă din teritoriul administrativ gestionat.
De asemenea, se admite desfășurarea expozițiilor, festivalurilor și târgurilor agricole specializate, cu respectarea instrucțiunilor privind măsurile de prevenire și control a infecției COVID – 19.
Totodată, a fost permisă desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta instituțiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură. Decizia finală de a redeschide instituțiile de cultură va aparține fondatorilor, doar după ce vor întruni toate regulile menționate în instrucțiunea CNESP.
Numărul spectatorilor va fi limitat la 50% din capacitatea sălilor, cu respectarea distanței între persoane de cel puțin 1.5 metri. Purtarea măștilor va fi obligatorie pe toată durata evenimentului, care nu va depăși 2 ore.
În dependență de evoluția și tendința situației epidemiologice a infecției COVID-19, măsurile restrictive vor fi revizuite.