Ministrul educației, Igor Șarov, a îndemnat repetat profesorii să excludă politica din școli, după ce s-a relatat că un profesor din Ocnița ar fi făcut agitație în clasă pentru Maia Sandu, candidată prezidențială din partea PAS. Presa a scris că profesorul ar fi consilier local PAS.
„Menirea școlii, ca și cea a altor instituții ale statului, este să-i învețe pe oameni să gândească liber, fără a îndoctrina tinerii și nici să le determine opțiunile politice”, a declarat ministrul. Șarov a mai spus că în cazul de la Ocnița va lăsa Consiliul de Etică al școlii să judece dacă a fost vorba de „o simplă expunere a unor opinii… eventual provocate și filmate pe ascuns” sau o încălcare reală a codului etic.
Discuția vine după ce ministrul Șarov a ordonat școlilor să nu primească în vizite politicieni și oficiali de stat, dacă „nu au tangență cu procesul educațional”, mai ales în condițiile pandemiei de COVID-19.
sursa: europalibera.org