Select your Top Menu from wp menus

În R. Moldova a ajuns primul lot de echipamente medicale, oferit de UE și OMS, în valoare de peste 2,8 mln euro

În Republica Moldova a ajuns primul lot de echipamente medicale oferit de Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății, necesare în lupta cu pandemia COVID-19. La eveniment a participat premierul Ion Chicu, alături de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu; șeful Delegației UE, Peter Michalko; coordonatorul rezident al ONU în Moldova, Simon Springett și alți oficiali, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Suportul oferit include cca 1,5 milioane de echipamente de protecție individuală: măști medicale, respiratoare, ochelari și halate de protecție, în valoare totală de peste 2,8 milioane euro. Acesta este primul lot din asistența umanitară de 30,5 mln euro, oferită de UE pentru țările Parteneriatului Estic. 

Prim-ministrul a mulțumit structurilor Uniunii Europene și OMS pentru ajutorul important oferit țării noastre, în special, în aceste perioade dificile: „Suportul ajuns în Moldova ne va permite să sporim securitatea și siguranța personalului medical, implicat în tratarea pacienților cu COVID-19. Sprijinul generos oferit de UE și OMS țărilor din Parteneriatul Estic e o dovadă suplimentară a creării unui front comun la nivel regional și global. Ajutorul pe care-l primim astăzi se înscrie în măsurile complexe pe care Guvernul, asistat de partenerii de dezvoltare, le întreprinde pentru combaterea răspândirii COVID-19”. 

Șeful Guvernului a exprimat gratitudine inclusiv pentru decizia UE de a debursa tranșa doua a asistenței macrofinanciare, precizând că aceasta reprezintă o apreciere a eforturilor țării noastre de a îndeplini condiționalitățile asumate. 

Republica Moldova urmează sa recepționeze al doilea lot de echipamente care va include mai multe dispozitive de laborator și va permite extinderea capacităților de testare a pacienților, instruirea personalului medical în depistarea și tratarea pacienților, asigurarea pacienților cu medicamente și echipament medical. 

Notă: Uniunea Europeană, împreună cu Biroul Regional al OMS pentru Europa, au lansat un proiect comun – „Solidari pentru Sănătate”, pentru cele 6 state ale Parteneriatului Estic, inclusiv Republica Moldova. Pe parcursul a 2 ani, țările vor beneficia de un suport cumulativ de 30,5 milioane euro, destinat prevenirii, detectării și acțiunilor de răspuns la pandemia COVID-19, precum și consolidării capacităților țărilor PaE de a reacționa la situațiile de urgență în sănătate publică. 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/in-r-moldova-a-ajuns-primul-lot-de-echipamente-medicale-oferit-de-ue-si-oms-in-valoare-de-peste-28-mln-euro/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19