Select your Top Menu from wp menus

Modificări ale Codului electoral, aprobate de Comisia juridică. Prevederea care a fost exclusă

Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul pentru lectura a doua la proiectul de lege  privind modificarea Codului electoral, Codului contravențional și Codului serviciilor media audiovizuale.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, Comisia a votat pentru excluderea din proiect a modificării care prevede reducerea timpului de votare, încât pentru lectura finală se va propune menținerea actualei norme legislative privind  orele de votare de la 07:00 la 21:00.      

„De menționat că proiectul  de lege are ca scop realizarea unor adrese ale Curții Constituționale, ajustarea unor prevederi ale Codului electoral la normele Codului administrativ, precum și perfecționarea procedurilor electorale. Modificările stipulate în proiect au fost consultate pe larg cu societatea civilă pe platforma Comisiei Electorale Centrale (CEC)”, se mai arată în comunicat. 

Autorii proiectului sunt deputații Vasile Bolea – președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Corneliu Furculiță, Alla Dolința și Petru Burduja.

Menționăm că opoziția a criticat acest proiect, acuzând guvernarea de intenția de a frauda alegerile și de a favoriza un singur candidat la scrutinul prezidențial. 

„Raportul Comisiei juridice cu privire la modificarea Codului electoral a fost aprobat de cei 4 socialiști titulari și socialistul nedeclarat Nichiforciuc. Perioada de votare rămâne cum a fost (de la 7.00 la 21.00), pe când toate celelalte amendamente au fost respinse. Așa un circ nu am văzut până acum”, a declarat membrul Comisiei juridice, deputatul Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Sergiu Litvinenco. 

sursa: radiochisinau.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/modificari-ale-codului-electoral-aprobate-de-comisia-juridica-prevederea-care-a-fost-exclusa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19