După intrarea legii în vigoare, pentru a activa mecanismul nou de
preselectare a candidaților la funcția de procuror generale, dar și
pentru retragerea moțiunii de cenzură, legea pentru care Guvernul și-a
angajat răspunderea va fi expediată Comisiei de la Veneția. Cu această
propunere vine premierul Maia Sandu „pentru a ieși din impas”. „Îmi asum
angajamentul public să nu expediez lista scurtă de candidați către CSP
înainte de a primi avizul Comisiei de la Veneția asupra legii”, a
declarat șefa executivului într-o conferință de presă, transmite IPN.
„Republica Moldova are nevoie de justiție funcțională. Din păcate, nu
toți politicienii din Republica Moldova își doresc această justiție
funcțională, o justiție adevărată în care cetățenii să aibă încredere și
care lucrează doar pentru cetățeni. Acest lucru este imposibil cu un
procuror general care are probleme de integritate și asupra căruia
planează riscul de a îndeplini comenzi politice. Vrem să asigurăm
numirea unui procuror integru în contextul politic actual și acest lucru
nu este deloc ușor”, a notat premierul.
Pe 6 noiembrie, Guvernul și-a angajat răspunderea pentru proiectul de
lege care vizează modificarea procedurii de preselectare a candidaților
la funcția de procuror general. În opinia premierului, aceasta este
singură soluție pentru a evita numirea unui procuror general cu probleme
de integritate pentru următorii șapte ani. Or, mecanismul nou prevede
răspunderea premierului pentru preselectarea candidaților. „Acest
mecanism este similar procedurii votate în Parlament în luna septembrie,
cu susținerea fracțiunii socialiștilor. Atunci, socialiștii au aprobat
preselecția candidaților de către Ministerul Justiției, acum se opun
preselectării de către prim-ministru. Suspectă decizie”, a declarat șefa
cabinetului de miniștri.
Potrivit Maiei Sandu, în mai multe state cu democrații dezvoltate și
funcționale, executivul participă la numirea procurorului general.
Comisia de la Veneția menționează în mai multe opinii publicate că
dorința Guvernului de a se implica în procesul de selecție a
procurorului general este rezonabilă odată ce combaterea criminalității
este crucială pentru buna funcționare a instituțiilor statului.
„Potrivit Comisiei, selectarea procurorului general trebuie să se facă
astfel încât să obțină încrederea publicului, iar implicarea puterii
executive și legislative oferă mai multă legitimitate democratică
acestui proces. Prin urmare, implicarea Guvernului în acest proces este
necesară, mai ales în situația în care ne aflăm”, a declarat Maia Sandu.
Pe 8 noiembrie, Partidul Socialiștilor a înaintat moțiune de cenzură ca
urmare a angajării de către Guvern a răspunderii pentru modificarea
Legii Procuraturii.