Select your Top Menu from wp menus

Comisia juridică va înainta în plen un aviz consultativ pe marginea moțiunii de cenzură

Comisia juridică, numiri și imunități, prezidată de vicepreședintele Vasile Bolea, a dezbătut astăzi, 11 noiembrie, proiectul moțiunii de cenzură și modul în care moțiunea urmează să fie examinată. Comisia a agreat să prezinte în plenul Parlamentului un aviz consultativ, transmite IPN.

Potrivit lui Vasile Bolea, Comisia s-a convocat la solicitarea președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Propunerea de a emite avizul consultativ a fost susținută de cei șase deputați ai Partidului Socialiștilor și ai Partidului Democrați prezenți la ședință.

Solicitat de jurnaliști, după ședință, deputatul Partidului Democrat Sergiu Sîrbu a declarat că Regulamentul nu prevede expres un raport al Comisiei juridice, dar Comisia are dreptul să prezinte un aviz asupra respectării procedurilor legale. „Noi am votat doar că s-a respectat procedura, termenele și așa mai departe. Cum vom vota noi în plenul Parlamentului, votul politic, încă nu s-a decis. Rămâne să ne vedem într-o ședință, poate astăzi seara, poate și mâine, și fracțiunea Partidului Democrat va decide cum va acționa și dacă vă susține sau nu această moțiune”, a declarat Sergiu Sîrbu.

Întrebat dacă sunt adevărate declarațiile deputatului Chiril Moțpan, că PDM și PSRM ar purta negocieri secrete, Sergiu Sîrbu a menționat că nu există negocieri și că ar fi vorba despre „un gest de disperare al deputaților ACUM”.

Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Sergiu Litvinenco, a declarat pentru presă că, potrivit Regulamentului Parlamentului, ședința Comisiei se convoacă de președinte sau, în caz de absență, de vicepreședinte. Ședința respectivă a fost convocată de Vasile Bolea, vicepreședinte, chiar dacă președintele nu este absent. Parlamentarul a mai spus că Regulamentul legislativului nu prevede necesitatea vreunui raport al comisiei juridice în cazul moțiunilor de cenzură.

Întrebat dacă în acest week-end au avut loc negocieri s-au discuții cu deputații socialiști, Sergiu Litvinenco a negat acest lucru


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/comisia-juridica-va-inainta-in-plen-un-aviz-consultativ-pe-marginea-motiunii-de-cenzura/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19