Misiunea Fondului Monetar Internațional, care s-a aflat la Chișinău
în perioada 2-8 octombrie, și-a încheiat vizita. Potrivit șefului
misiunii, Ruben Atoyan, „pe parcursul ultimei săptămâni, au avut loc
discuții constructive referitor la evoluțiile economice recente și
politicile promovate pentru menținerea stabilității macroeconomice și
bugetar-fiscale”, transmite IPN.
Șeful misiunii FMI a menționat că sunt apreciate „acțiunile ferme ale
autorităților de readucere a programului susținut de Fondul Monetar
Internațional pe făgașul normalității și avansarea reformelor”.
„În acest context, experții FMI au inițiat discuții referitor la bugetul
pentru anul 2020, ce țin de prioritățile politicilor și finanțare.
Discuțiile privind măsurile și reformele menite să contribuie la
realizarea pachetului de politici bugetar-fiscale pentru anul 2020 vor
continua în perioada ce urmează, inclusiv în timpul ședințelor anuale
comune ale Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional, la
Washington”, a declarat Ruben Atoyan, citat într-un comunicat de presă
într-un comunicat al reprezentanței permanente a FMI în Republica
Moldova.
Programul de creditare pe trei ani, susținut de FMI prin Mecanismul
extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă, în valoare
totală de circa 178,7 milioane dolari SUA, a fost aprobat la 7
noiembrie 2016 și are ca scop sprijinirea programului de reforme
financiare și economice al autorităților Moldovei.