Select your Top Menu from wp menus

Președintele Igor Dodon este la Bruxelles pentru discuții cu oficiali ai NATO și UE

Dezvoltarea cooperării economice cu partenerii europeni, implementarea reformelor, securitatea regională sunt câteva din problemele pe care Igor Dodon le va discuta la Bruxelles. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Igor Dodon scrie că se află în capitala Uniunii Europene, unde, timp de două zile, va avea întâlniri cu oficiali ai NATO, ai Uniunii Europene și ai Senatului Belgiei, transmite IPN.

„Vom discuta agenda relațiilor bilaterale și multilaterale cu David-Maria Sassoli, președintele Parlamentului European; Federica Mogherini, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate; Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocierile de extindere; Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, David McAllister, președintele Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul European”, se arată în postarea președintelui.

De asemenea, Igor Dodon scrie că va avea discuții și cu Maroš Šefčovič, vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, și Sabine Laruelle, președintele Senatului Belgiei.

Președintele Republicii Moldova afirmă că, în cadrul întâlnirilor, vor fi abordate probleme ce țin de implementarea reformelor, dezvoltarea cooperării economice și comerciale cu partenerii europeni, agenda energetică, securitatea regională.

Igor Dodon reamintește că a efectuat ultima vizită în capitala Uniunii Europene în luna februarie 2017.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/presedintele-igor-dodon-este-la-bruxelles-pentru-discutii-cu-oficiali-ai-nato-si-ue/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19