Parlamentul a adoptat astăzi, 5 iulie, mai multe proiecte de hotărâre
prin care a constatat încetarea calității de membru al Comisiei
Electorale Centrale în cazul a trei membri, în baza cererilor de
demisie. Este vorba despre Iurie Ciocan, despre președinta CEC, Alina
Russu, și despre vicepreședinta CEC, Rodica Ciubotaru, transmite IPN.
„Îmi prezint demisia din calitatea mea de membru al Comisiei Electorale
Centrale, pe motiv de imposibilitate de a continua activitatea delegată
de lege în condițiile diminuării statutului de membru al organului
electoral”, se menționează în cererea semnată de Iurie Ciocan și anexată
la proiectul de hotărâre.
În cererea semnată de Alina Russu se menționează că, în vederea
neadmiterii perturbării activității instituției, își asumă exercitarea
atribuțiilor și răspunderea managerială pentru administrarea bugetului
instituției și a patrimoniului publica aflat în gestiune, până la
suplinirea vacanței funcției în cauză.
Motivând mai devreme demisia, Iurie Ciocan a explicat că anterior,
pentru a revoca un membru CEC era nevoie de o hotărâre a instanței de
judecată. Acum, potrivit unui proiect de lege aprobat de către deputați,
un membru CEC poate fi revocat de către Parlament. Rodica Ciubotaru a
spus mai devreme că „modificarea legislației electorale ar putea conduce
la pierderea credibilității în procesul electoral și dezorientarea
alegătorului”.
Comisia Electorală Centrală este constituită din nouă membri: un membru
este desemnat de către președintele Republicii Moldova, ceilalți opt
sunt desemnați de către Parlament, cu respectarea reprezentării
proporționale a majorității și a opoziției.