 
  Un bărbat de 38 de ani, învățător la un liceu din capitală, a fost 
condamnat, de către prima instanță, la șapte ani de închisoare pentru 
acțiuni perverse față de elevi. Investigațiile au pornit la sfârșitul 
lunii septembrie 2016, după ce părinții au sesizat conducerea liceului 
despre comportamentul indecent al dirigintelui de clasă, transmite IPN.
 Procuratura Generală menționează într-un comunicat de presă că, 
fiind audiați în condiții speciale, minorii au confirmat acțiunile 
indecente ale învățătorului. În calitate de părți vătămate figurează 
nouă elevi minori, care au avut de suferit de pe urma acțiunilor 
abuzive.
 Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel.
 Potrivit unui studiu realizat de către Procuratura Generală, în 
2018 a fost înregistrat un număr mai mare de cazuri în care copiii au 
devenit victime ale infracțiunilor cu caracter sexual. Anul trecu, au 
fost pornite 373 de urmăriri penale pe fapte de abuz sexual, față de 332
de cazuri inițiate în anul 2017. În 58 de cazuri copiii au fost abuzați
în familie.
