Pe parcursul ultimilor ani urmărim un proces de reducere a cotei creditelor acordate în valută străină și tendința tot mai accentuată de creditare în lei a populației și a agenților economici din Republica Moldova. Expertul în politici economice al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, spune că este vorba de un început al tranziției de la economia bazată pe valută la economia bazată pe lei.
Potrivit expertului, criza din 2020 a accentuat acest proces. Dacă urmărim atent, de la începutul crizei portofoliul bancar al creditelor în valută s-a micșorat cu 8% sau 1,1 miliarde de lei. De fapt, scăderea, în cele două luni de criză, a portofoliului de credite bancare s-a datorat exclusiv reducerii portofoliului de credite în valută.
Veaceslav Ioniță mai spune că în trei luni de vară soldul creditelor bancare s-a recuperat complet și a atins maxima din ultimii șase ani, de 42,7 miliarde de lei. Iar această recuperare se datorează exclusiv majorării portofoliului de credite bancare luate în lei, atât de către populație cât și de către agenții economici.
Ca rezultat, susține economistul, din totalul de credite oferite de către bănci, creditele în lei pentru prima dată au trecut nivelul de 70%. Acest lucru se datorează creșterii volumului de credite oferite populației, care sunt contractate în lei și înclinației tot mai accentuate a agenților economici de a se credita în lei, datorită dobânzilor mici și evitarea riscurilor valutare.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, creșterea ponderii creditelor în lei în sistemul bancar ridică o problemă neașteptată. În ultimii ani, depozitele atrase de către bănci au crescut constant, atât în lei cât și în valută. Însă, dacă creditarea în lei înregistrează creșteri constante, atunci creditele în valută scad continuu pe parcursul a cel puțin opt ani.
Ca rezultat, constată expertul, în prezent, din totalul depozitelor atrase în lei, băncile au reușit să ofere 70% credite bancare. Cât privește depozitele în valută, doar 40% din banii atrași, băncile au reușit să-i ofere sub formă de credite. Restul banilor stau morți pe conturile bancare și forțează BNM să efectueze operațiuni de sterilizare.
Economistul afirmă că de fapt surplusul fără precedent de lichidități din sistemul bancar se datorează în cea mai mare parte depozitelor în valută, care nu pot fi plasate de către bănci sub formă de credite. Iar acest surplus imens de valută este unul dintre factorii care determină aprecierea valutei naționale.
În opinia lui Veaceslav Ioniță, evoluțiile din sistemul bancar indică faptul că economia Republicii Moldova lent trece de la o economie bazată pe valută la una bazată pe leul moldovenesc. Iar un factor esențial în acest proces l-au jucat creditele pentru procurarea bunurilor imobiliare. „Creditele imobiliare au crescut de 2,7 ori în ultimii doi ani și 8 luni sau cu 4,6 miliarde de lei, de la 2,6 miliarde de lei la finele lui 2017 până la 7,2 miliarde de lei în august 2020”, explică economistul.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, pentru nimeni nu e secret că până acum imobilele în Republica Moldova se procurau în valută, dar din cauza că în prezent 1/3 dintre apartamente sunt procurate prin ipotecă, piața imobiliară trece treptat de la o piață unde tranzacțiile au loc în valută la o piață imobiliară cu tranzacții în lei. „Acest proces poate și trebuie aprofundat, iar politicile BNM trebuie să aibă drept prioritate această tranziție a economiei spre leul moldovenesc”, crede expertul IDIS Viitorul.
În opinia lui Veaceslav Ioniță, sarcina Băncii Naționale a Moldovei, pe termen scurt, este de a descuraja depozitele în valută din bănci. Totodată, afirmă că este bine că cetățenii și agenții economici preferă credite în lei, iar acum este timpul să-i încurajăm prin politici monetare să prefere și depozitele în lei.
sursa: viitorul.org
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…