Un dentist canadian, care a scris o carte despre dinţii personalităţilor, a plătit 31.000 de dolari pentru dintele fostului membru Beatles, John Lennon.
Potrivit Hollywood Reporter, se aştepta ca dintele, de care artistul s-a despărţit în anul 1960, să fie vândut cu circa 16.000 de dolari.
Dentistul canadian Michael Zuk a licitat prin telefon 19.500 de lire sterline. El a declarat că îl va afişa în biroul său. „Atunci când am auzit că este scos la licitaţie mi-am spus că trebuie să îl am. Unii oameni vor crede că este scârbos, alţii vor fi fascinaţi de el”, consideră Zuk.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…