Vietile unei femei si unui barbat au fost curmate de flacarile care , in seara zilei de 29 decembrie, au mistuit camera in care se aflau cei doi. Pompierii presupun ca incendiul a izbucnit din cauzxa unei tigari nestinse.
Potrivit lui Vasile Gutanu, locotenent major, la DSE Orhei, pompierii s-au ocupat de stingerea focului aproape o ora. In camera din epicentrul incendiului au fost gasite cadavrele a doua persoane. Identificarea cadavrelor a reusit abia mai tarziu. Potrivit sursei, cei doi s-ar fi aflat in relatii de concubinaj. Femeia fiind cu vreo 3-4 ani mai mare decat barbatul, in varsta de 50 de ani.
In fata politiei care, de asemenea, a fost implicata in cercetarea cazului, a fost pusa si sarcina stabilirii proprietarului casei de locuit din satul Peresecina, in care s-a produs tragedia.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…