Ministrul cecen de interne, Ruslan Alkhanov, a declarat, sâmbătă, că un număr de 17 poliţişti au fost ucişi şi alţi 24 răniţi, la frontiera între Cecenia şi Daghestan.
În cursul acestei operaţiuni au fost desfăşurate elicoptere şi artilerie în condiţiile în care, aproape zilnic, republicile din Caucazul rusesc sunt scena unor atacuri, ambuscade şi atentate.
O ‘operaţiune specială împotriva bandelor înarmate ilegale’ este în curs de patru zile şi un grup de şapte combatanţi a fost anihilat vineri, declarase în ajun preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadârov.
sursa: timpul.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…