Astăzi, 5 noiembrie 2014,în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, Inspectoratul General al Poliției a avut parte de un eveniment important în cadrul căruia au fost donate 164 de automobile de serviciu destinate sectoarelor de poliţie şi serviciilor de patrulare din cadrul a 37 Inspectorate de poliţie teritoriale.
Cele 164 de automobile de model „Dacia” sunt dotate cu echipamentul necesar (bandă reflectorizantă, rampe luminoase, scheme holografice, stingătoare de flăcări, truse medicale, conuri pentru delimitarea porţiunii de drum, GPS, pneuri de iarnă). De asemenea, sectoare de poliție pe lîngă automobilele de serviciu vor mai fi dotate cu tehnică de birou (calculatoare și imprimante). Aceste dotări vor permite diminuarea timpului de reacție la solicitările cetățeanului, servicii de calitate și descreșterea criminalității. Investițiile fac parte din cadrul suportului bugetar al Uniunii Europene.
Prezent la eveniment, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul Pirkka Tapiola, a vorbit despre relațiile de cooperare între țara noastră și UE. „Uniunea Europeană a colaborat foarte bine cu Republica Moldova la procesul de modernizare, transformare a Ministerului Afacerilor de Interne. Ceea ce vedeți astăzi aici este un pas concret, o măsură concretă în această direcție. Poliția are nevoie de echipamentul necesar pentru a deservi rapid și calitativ populația”, a subliniat ambasadorul Pirkka Tapiola.
Pentru procurarea automobilelor a fost cheltuită suma de 21 200 000 de lei, iar pentru dotarea acestora şi serviciile de înmatriculare şi asigurare – 2 400 000 de lei. Pentru procurarea tehnicii de calcul s-a cheltuit 1 900 000 de lei.
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…
Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…
Alegerile parlamentare din Moldova din 28 septembrie 2025 au fost competitive și au oferit alegătorilor…
În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…
Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…