Categories: SocialȘtiri

1,5 ani de inchisoare pentru un fost sergent-carabinier

Un fost militar al Departamentului Trupelor de Carabinieri a fost condamnat  de Judecătoria militară Chişinău   pentru două capete de acuzare – „act de violenţă săvîrşit asupra militarului” şi „abuz de putere” .

În instanta,  procurorii au prezentat probe  că în intervalul aprilie – mai 2012, sergentul inferior, aflîndu-se pe teritoriul unităţii militare sistematic aplica forţa fizică faţă de 3 subalterni.
Procurorii au mai constatat că, la 28 aprilie 2012, abuzînd de funcţia superioară, inculpatul le-a ordonat ilegal subalternilor să facă curăţenie în dormitor, în loc ca ultimii să se odihnească. Văzînd că unul dintre militari refuză să-i execute ordinul, ilegal l-a obligat să efectueze exerciţii fizice.

Instanţa  l-a condamnat  recent  pe  fostul militar la  1 an şi 6 luni închisoare, cu privare de dreptul de a ocupa funcţii pe un termen de 2 ani. Concomitent, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, informeaza Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

 

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago