14 adolescenți, membrii unei grupări criminale, sunt învinuiți de 27 de omoruri și riscă să ajungă la închisoare pentru câte 10 ani.
Gruparea s-a format în toamna anului 2010 și a băgat spaima în sânul locuitorilor orașului Balașiha, din suburbia Moscovei, scrie kp.ua.
Adolescenții, cu vârste între 14 și 16 ani, se adunau serile în ograda unei grădinițe situate nu departe de o stație de metrou. Aceștia pândeau câte un om, îl trânteau la pământ, îl băteau și îi furau banii și lucrurile de preț. Dacă victima se împotrivea, adolescenții îl înjunghiau pe loc sau îl băteau până murea.
Peste o perioadă, gruparea a început să-și aleagă drept victime persoanele de alte naționalități, pe care le băteau cu picioarele până acestea își dădeau suflarea. Mai mult, aceștia filmau masacrul cu telefoanele mobile.
În prezent, ancheta pe numele celor 14 adolescenți este aproape de final, iar dosarul urmează să fie transmis în mâinile judecătorilor. În total, aceștia sunt învinuiți de omorârea a 27 de persoane. Pedeapsa maximă pe care o riscă fiecare dintre membrii grupării este de 10 ani de închisoare.
sursa: jurnal.md
Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…
Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…
Fostul președinte al raionului Orhei, ajuns în această funcție pe listele Partidului Șor atenționează că…
Mai multe persoane care au ocupat funcția de președinte a raionului Orhei au primit titlul…
Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…