Select your Top Menu from wp menus

14 adolescenți, învinuiți că au ucis 27 de oameni

14 adolescenți, membrii unei grupări criminale, sunt învinuiți de 27 de omoruri și riscă să ajungă la închisoare pentru câte 10 ani.

Gruparea s-a format în toamna anului 2010 și a băgat spaima în sânul locuitorilor orașului Balașiha, din suburbia Moscovei, scrie kp.ua.

Adolescenții, cu vârste între 14 și 16 ani, se adunau serile în ograda unei grădinițe situate nu departe de o stație de metrou. Aceștia pândeau câte un om, îl trânteau la pământ, îl băteau și îi furau banii și lucrurile de preț. Dacă victima se împotrivea, adolescenții îl înjunghiau pe loc sau îl băteau până murea.

Peste o perioadă, gruparea a început să-și aleagă drept victime persoanele de alte naționalități, pe care le băteau cu picioarele până acestea își dădeau suflarea. Mai mult, aceștia filmau masacrul cu telefoanele mobile.

În prezent, ancheta pe numele celor 14 adolescenți este aproape de final, iar dosarul urmează să fie transmis în mâinile judecătorilor. În total, aceștia sunt învinuiți de omorârea a 27 de persoane. Pedeapsa maximă pe care o riscă fiecare dintre membrii grupării este de 10 ani de închisoare.

sursa: jurnal.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/14-adolescenti-invinuiti-ca-au-ucis-27-de-oameni/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19