Select your Top Menu from wp menus

Zubco susţine că incidentul din 23 decembrie nu a fost tăinuit.

Fostul procuror general, Valeriu Zubco, a declarat, luni, 4 februarie, că nu a informat conducerea statului despre incidentul de la vânătoarea din 23 decembrie , pentru că Procuratura este o instituţie autonomă care nu se subordonează altor instituţii.
Valeriu Zubco, susţine că în cazul incidentului în care a fost omorât Sorin Paciu „nu poate fi vorba despre tăinuire”, ci doar că acest caz nu a fost făcut public.
Zubco a mai decalrat că toate procedurile legale şi necesare, conform legislaţiei, au fost asigurate din momentul în care omul de afaceri, Sorin Paciu, a fost internat. Valeriu Zuco a afirmat repetat că la vânătoarea din 23 decembrie au existat 2 grupuri de vânători, iar vânătoarea este legală.
Amintim că zilele trecute unii membri ai comisiei parlamentare care investighează acţiunile institiuţiile şi persoanelor cu funcţiile de răspundere în cazul omorului lui Sorin Paciu au declarat că la vânătoare ar fi existat un singur grup de vânători şi nu două. Totodată MAI a iniţiat un dosar penal pentru că vânătoarea ar fi ilegală.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/zubco-sustine-ca-incidentul-din-23-decembrie-nu-a-fost-tainuit/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19