Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC) se extinde, de la 1 ianuarie 2016, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat Decizia Consiliului de Asociere UE-Republica Moldova privind aplicarea titlului V din Acordul de asociere pe întreg teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.
Guvernul informează că, începând cu 1 ianuarie 2016, toţi agenţii economici din Republica Moldova, inclusiv cei din regiunea transnistreană, vor exporta mărfurile în Uniunea Europeană în baza aceluiaşi regim de comerţ liber.
Pentru a beneficia de facilităţile comerciale, regiunea transnistreană s-a angajat ca, într-o perioadă determinată de timp, să asigure condiţii preferenţiale de acces mărfurilor şi serviciilor ce provin din Uniunea Europeană, precum şi să efectueze o serie de ajustări a cadrului comercial-economic şi fiscal. Dacă vor fi necesităţi şi solicitări, există disponibilitatea de a oferi asistenţa necesară regiunii în implementarea Măsurilor de facilitare a comerţului.
Aplicarea prevederilor ce ţin de comerţ şi aspectele legate de comerţ va fi evaluată în termen de zece luni de la adoptarea decizii şi, în continuare, o dată pe an, cu luarea măsurilor ce se vor impune.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…