Categories: RegiuneȘtiri

Ziua Vinului la Orhei: pregătiri şi program

Ziua Naţională a Vinului este motivul pentru care în centrul oraşului Orhei, încă din după amiaza zilei de vineri,  a fost instalată o scenă demontabilă. Până în dimineaţa zile de duminică, 5 octombrie, aici urmează să-şi amenajeze standurile, expoziţiile, gospodăriile ţărăneşti improvizate primările, meşterii populari, agenţii economici participanţi la sărbătoare.
În acest scop, administraţiile locale trebuiau să primească deja de la administraţia raională câte 500 de lei.   Suma, de fapt, fiind,  destinată şi pentru Ziua Agricultorului, sărbătoare pe care conducerea raionului a decis recent să o comaseze cu Ziua Naţională a Vinului.
Atât Primăria oraşului, cât şi Consiliul raional Orhei şi-au pregătit scenariile referitoare la desfăşurarea sărbătorii  sărbătorii din această duminică.
Potrivit acestora, aproape de ora 10,   alaiul sărbătoresc, constituit din formaţii artistice,  oficiali locali şi invitaţi, va defila pe strada centrală a oraşului spre piaţa V.Lupu. Din programul sărbătorii nu lipsesc  luări de cuvânt ale gazdelor şi oaspeţilor sărbătorii, tradiţional alternate  cu evoluări artistice. La fel, se preconizează un concurs al  cioplirii unui cep, iar după ora 15 urmează să fie  făcute totalurile sărbătorii  şi înmânate diplomele şi  Polobocul de aur.

Pe durata sărbătorii,  sunt programate evoluări ale artiştilor locali şi ale celor de la Chişinău – Maria Iliuţ, Nicolae Păliţ, formaţia,,Plăieșii”.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

9 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

10 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago