Categories: EconomicSocialȘtiri

Ziua Vinului, anulată. Federația turismului bate alarma

Federaţia de Promovare a Turismului din Moldova se arată îngrijorată de decizia vinificatorilor care au votat împotriva organizării în acest an a sărbătorii „Ziua Vinului”. Într-un comunicat de presă al Federaţiei se subliniază că sărbătoarea a devenit deja o tradiţie frumoasă care se desfăşoară ani la rând, iar o astfel de hotărâre ar putea avea consecinţe negative atât pentru agenţiile de turism şi unităţile de cazare din ţară care vor avea pierderi mari la acest capitol, dar şi pentru imaginea Republicii Moldova pe plan naţional şi internaţional, care odată cu anularea acestui eveniment va avea de suferit, transmite IPN.

Vinificatorii din Moldova au avut o şedinţă în cadrul căreia au decis că „Ziua Vinului” din acest an, preconizată pentru 3-4 octombrie, să nu aibă loc din cauza protestelor din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Potrivit Federaţiei, în urma unei astfel de decizii, problema se pune în turiştii care şi-au programat vizita în Republica Moldova la Sărbătoarea Vinului, în biletele avia rezervate şi procurate, precum şi în camerele din structurile de cazare rezervate şi achitate.

Ţinând cont de cele menţionate, Federaţia de Promovare a Turismului din Moldova vine cu o cerere către Guvernul Republicii Moldova şi vinificatori, prin care solicită să se găsească o soluţie, pentru ca această sărbătoare să aibă loc indiferent de conjunctură politică şi situaţia în care se află ţara.

Federaţia de Promovare a Turismului din Moldova propune o soluţie de compromis în condiţiile în care nu se ajunge la un numitor comun pentru a organiza sărbătoarea „Ziua Vinului” în Piaţa Marii Adunări Naţionale, prin închiderea bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt, între intersecţiile Strada Ismail şi strada Puşkin, astfel încât sărbătoarea să se desfăşoare în acest spaţiu.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

o săptămână ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o săptămână ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

o săptămână ago