Select your Top Menu from wp menus

Ziua Salvatorului a fost marcată astăzi la Orhei FOTO

Angajaţii DSE Orhei au marcat astăzi Ziua Salvatorului. Cu acest prilej, în incinta Direcţiei s-a desfăşurat o ceremonie la care au participat salvatorii, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi veterani ai serviciului.
În cadrul evenimentului, dirijat de şeful adjunct al DSE Orhei, lt-col. Iulian Sîngereanu, salvatorii şi pompierii au ţinut un minut de reculegere în memoria colegilor căzuţi la datorie.
Tot astăzi, salvatorii orheieni au primit diplome de merit, iar colaboratorii în teremn şi-au primit gradele următoare.
La nivel de republică o ceremonie mai mare a fost organizată duminică, 3 aprilie, când la Chişinău s-a desfăşurat o paradă a salvatorilor şi pompierilor, unde au participat şi câteva zeci de unităţi de transport ai acestui serviciu.
Din  anul 2002, Ziua Salvatorului este marcată anual la 5 aprilie,  luând locul sărbătorilor existentepână atunci – „Ziua Protecţiei Civile” şi „Ziua pompierului”. 

  • ziua salvatorului orhei - 5
  • ziua salvatorului orhei - 4
  • ziua salvatorului orhei - 3
  • ziua salvatorului orhei - 2
  • ziua salvatorului orhei - 1
  • ziua salvatorului orhei - 6

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ziua-salvatorului-a-fost-marcata-astazi-la-orhei-foto/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19