Select your Top Menu from wp menus

Ziua Naţională a României a fost marcată la Orhei VIDEO

La Orhei, câteva sute de copii, tineri, pedagogi, consilieri locali şi locuitori ai oraşului au participat marţi, 1 decembrie la festivităţile consacrate Zilei Naţionale a României. Evenimentul a debutat cu un serviciu religios la Biserica Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, din cadrul Mitropoliei Basarabiei. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Preasfințitul Antonie de Orhei, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. După serviciul divin, acesta a evocat evenimentele de acum 97 ani, care au dus la făurirea României Mari. Ploaia torenţială, care s-a abătut între timp, peste Orhei, nu i-a oprit pe manifestanţi, să depună flori la Crucea Maramureşeană din preajma bisercii, în amintirea martirilor români. Apoi, tot prin ploaie, participanţii la eveniment au mers în marş prin centrul oraşului, până la monumentul Domnitorului Vasile Lupu, unde la fel a avut loc o depunere de flori şi evoluări artistice ale elevilor din Orhei, dar şi a interpreţilor  Ricky Ardezianu și Alexandru Cibotaru.
Pe parcursul deplasării, securitatea coloanei a fost asigurată de un echipaj de poliţie din Orhei.

La 1 decembrie 1918 a avut loc unirea Banatului şi Transilvaniei cu Regatul României, celelalte provincii istorice, Basarabia şi Bucovina, anunţând unirea anterior la date diferite. Această zi a devenit sărbătoare naţională în România în anul 1990.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ziua-nationala-a-romaniei-a-fost-marcata-la-orhei-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19