Categories: RegiuneSocialȘtiri

Ziua lui Mihai Eminescu sărbătorită la gimnaziul din Orhei ce îi poartă numele VIDEO

Aniversarea a 170 de ani de la nașterea marelui scriitor român Mihai Eminescu a fost marcată într-un mod inedit la gimnaziul din Orhei ce îi poartă numele. Pe parcursul zilei de 15 ianuarie elevii și profesorii din cadrul gimnaziului au fost implicați într-un șir de activități consacrate scriitorului.
Startul activităților a fost dat de elevii clasei a III-a ”C”, care au felicitat învățătorii și oaspeții gimnaziului, oferindu-le în dar câte un semn de carte confecționat manual.

Alte  grupuri de elevi, ghidate de învățătoarele-ambasadoare ale limbii române, Rodica Buiacov, Virginia Pînzari, Tatiana Sîrbu și Elena Turuta, au organizat recitaluri de poezii, declamații din creații literare și au omagiat poetul interpretând poezia ”Legământ” de Grigore Vieru.

Clasele  VI-a ”A” și a VIII ”A” , îndrumate de profesoara și ambasadoarea limbii române în școală,  Doina Doroftei, au organizat evenimentul ”Mihai Eminescu- Luceafărul literaturii române”. În cadrul acestuia elevii au expus prezentări power-point despre opera lui Eminescu, au prezentat scenete inspirare din lucrările scriitorului ș.a

Pe întreaga durată a zilei, în pauzele între lecții pe holurile gimnaziului au răsunat romanțe pe versurile lui Eminescu. Festivitățile s-au încheiat cu o depunere de flori la bustul poetului instalat în curtea instituției de învățământ.

Gimnaziul Mihai Eminescu, poartă numele ilustrului scriitor roman de  30 ani. În 2014 în curtea gimnaziului, cu suportul autorităților orășenești și reprezentanților României,  a fost instalat bustul poetului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago