Select your Top Menu from wp menus

Ziua Independeţei la Orhei. Reportaj FOTO

Cea de-a 22 –a aniversare de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova a fost marcată la Orhei printr-un miting matinal la monumentul Eroilor căzuţi în războiul din Transnistria.
În dimineaţa zilei de 27 august, o coloană constituită din angajaţi ai Primăriei oraşului, Consiliului raional, structurilor desconcentrate în teritoriu şi colaboratori ai Inspectoratului de Poliţie Orhei s-a deplasat spre Aleea Monumentelor. La monumentul Eroilor războiului din Transnistria un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire în memoria celor care şi-au dat viaţa pentru independenţa şi integritatea republicii. Mesaje de felicitare cu prilejul aniversări au fost rostite de către vice-preşedintele raionului Andrei Globa, primarul oraşului Vitalie Colun, alţi oficiali şi reprezentanţi ai veteranilor războiului din Transnistria.
Manifestaţia a inclus şi momente de înmânare a diplomelor şi distincţiilor la un şir de combatanţi şi colaboratori ai poliţiei şi depunere de flori la monumentul Eroilor.
Pentru după amiaza zilei de 27 august curent a fost programat un concert cu participarea colectivelor de artişti amatori din Orhei, în faţa Centrului de Cultură “Andrei Suruceanu”.
Programul sărbătoresc cu ocazia împlinirii a 22 de ani de independenta pare a fi ceva mai modest în raport cu anul trecut, când în Orhei au fost organizate şi competiţii sportive, iar în faţa orheienilor au evoluat artişti profesionişti din capitala republicii.

  • 27.04.13 -1
  • 27.04.13 -2
  • 27.04.13 -3
  • 27.04.13 -4
  • 27.04.13 -5
  • 27.04.13 -6
  • 27.04.13 -7
  • 27.04.13 -8
  • 27.04.13 -9
  • 27.04.13 -10
  • 27.04.13 -11
  • 27.04.13 -12
  • 27.04.13 -13
  • 27.04.13 -14
  • 27.04.13 -15