Select your Top Menu from wp menus

Ziua de 16 septembrie va fi declarată zi de doliu național, în memoria primului șef de stat Mircea Snegur

Ziua de 16 septembrie va fi declarată zi de doliu național, în semn de comemorare a primului șef de stat, Mircea Snegur. Anunțul a fost făcut de președintele Maia Sandu, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut pe Mircea Snegur, informează MOLDPRES.

„Am aflat cu profundă tristețe că în această noapte a decedat Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova. Domnul Snegur a trăit în vremuri istorice și a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității Republicii Moldova. Mircea Snegur va rămâne în memoria noastră ca omul care a stat la leagănul Independenței Republicii Moldova”, a specificat Maia Sandu.

Oficialul a adresat sincere condoleanțe familiei, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut pe Mircea Snegur. „„Trăiască Moldova independentă!” – cu aceste cuvinte și-a încheiat adresarea domnul Mircea Snegur pe 27 august 1991. Această urare a unit moldovenii în anii de Renaștere națională și ne va ghida și pe noi în construirea unui viitor demn pentru copiii noștri și Republica Moldova”, a subliniat șeful statului.

De asemenea, președintele a menționat că ziua de 16 septembrie va fi declarată zi de doliu național, în semn de comemorare a primului șef de stat, Mircea Snegur.

Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a decedat în seara zilei de miercuri, la vârsta de 83 de ani.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ziua-de-16-septembrie-va-fi-declarata-zi-de-doliu-national-in-memoria-primului-sef-de-stat-mircea-snegur/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19