Select your Top Menu from wp menus

Zis şi făcut! Susţinătorii lui Shor şi-au arătat CANDIDATA pe care vor să o vadă Preşedinte al ţării// FOTO

Organizatorii protestelor în susţinerea lui Ilan Shor acţionează fulgerător. După puţin peste două  ore din momentul în care şi-au anunţat intenţia de a crea un bloc pentru înaintarea ‘unui candidat naţional unic’ la funcţia de preşedinte al ţării, au şi găsit persoana potrivită.

Este vorba despre Inna Popenco,  medic-terapeut din cadrul Spitalului raional Orhei. Azi seara, aceasta a ieşit în faţa unei părţi a manifestanţilor care, reîntorşi de la protestul din Chişinău, au mers  în parcul Ivanos la evenimentul care fusese  anunţat ca dezbatere publică.

Anunţul despre dezbatere a fost făcut la finele protestului de la Judecătoria Buiucani  de către liderul fracţiunii majoritare din CO Orhei, Pavel Verejanu, în contextul unei declaraţii care ar fi parvenit la el din partea a peste 50 de orheieni dornici să aibă un  bloc şi un candidat ‘naţional’, ‘din partea poporului’ la funcţia de preşedinte al ţării.

Dezbaterea publică anunţată cu scopul desemnării candidatului la cea mai înaltă funcţie în stat a fost, de fapt, o prezentare a candidaturii deja selectate, în persoana Innei Popenco, făcută de acelaşi Pavel Verejanu. Candidata Inna Popenco le-a mulţumit celor de faţă pentru încredere şi a declarat că şi în ţară pot avea loc schimbări ca acele pe care primarul Ilan Shor le-a făcut la Orhei.

Menţionăm că Inna Popenco a fost înscrisă pe penultimul loc   în lista celor 17 candidaţi din partea MSPR “Ravnopravie”, care cu un an în urmă au concurat pentru funcţia de consilier orăşenesc la Orhei. Ea este unica persoană din lista Ravnopravie care, în rezultatul alegerilor, nu a obţinut un loc în Consiliu ori o funcţie publică.

  • prezentare candidat 4
  • candidat 6
  • candidat 5
  • candidat 2
  • candidat 3
  • candidat 1