Select your Top Menu from wp menus

Ziarul de Gardă: Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi şi directorul Camerei de Licenţiere, Valentin Guznac, anchetaţi în 3 dosare penale. DOCUMENTE

Procuratura Anticorupţie a deschis trei dosare penale pe numele factorilor de decizie de la Ministerul Sănătăţii şi Camera de Licenţiere, scrie Ziarul de Gardă într-un amplu articol.
Potrivit acestuia, Andrei Usatâi şi Valentin Guznac, conducătorii celor două instituţii, vor fi anchetaţi pentru exces de putere, neglijenţă în serviciu şi fals în acte publice. Marţi, 15 ianuarie, Procuratura Anticorupţie a intentat două cauze penale factorilor de decizie din cadrul Ministerului Sănătăţii, Dosarele sunt intentate în urma demersurilor deputatului PL Gheorghe Brega, care conduce Comisia de anchetă privind examinarea situaţiei pe piaţa farmaceutică.
Solicitat de ZdG, Gheorghe Brega a spus că, în cadrul anchetei, au fost descoperite mai multe demersuri semnate de ministrul Sănătăţii, adresate Camerei de Licenţiere. Prin aceste demersuri erau solicitate derogări de la Legea 57 din 1 aprilie 1993, modificată la 1 aprilie 2011, referitoare la distanţa dintre farmacii, pentru unii agenţi economici care intenţionau să-şi deschidă farmacii. În demersurile sale, ministrul Usatâi menţiona că noile farmacii s-ar înscrie în planul naţional de amplasare a farmaciilor.
Printre agenţii ecomomici care au beneficiat de demersurile ministrului Sănătăţii se numără şi firma Repromed SRL (doc). ZdG a scris anterior că singurul fondator al acestei firme este Alina Hotineanu, nora deputatului Vladimir Hotineanu, fost ministru al Sănătăţii.

  • 2 corup
  • 1 corup

Întregul articol poate fi citit pe : zdg.md