În formele severe de Covid-19, nu ucide coronavirusul, ci răspunsul sistemului imunitar, scrie zf.ro. Nu este nevoie de un sistem imunitar puternic, ci de unul echilibrat, au explicat mai mulţi medici spanioli, citaţi de Euronews.
Medicii spanioli au observat că nu o încărcătură virală mare duce la deces, ci sindromul furtunilor de citokine.
Furtuna de citokine este o problemă cu care ne confruntăm adesea la terapie intensivă, spune Rafael Manez, şeful secţiei de ATI de la Spitalul Bellvitge de lângă Barcelona. Aceasta poate fi declanşată de alte infecţii sau chiar anumite medicamente.
Infecţionistul subliniază că există o nuanţă în afirmaţia că un sistem imunitar puternic luptă mai bine cu boala. El spune că e nevoie de un sistem imunitar echilibrat, nu puternic.
Chiar dacă oamenii de ştiinţă lucrează, gradual, să înţeleagă mai bine boala, rămân multe neclarităţi în ceea ce priveşte viitorul pacienţilor care s-au vindecat, cum ar fi cât timp vor fi imuni şi efectele pe termen lung asupra organelor lor.
mai multe, aici