Select your Top Menu from wp menus

Zeci de jurnalişti au participat la Marşul Solidarităţii Presei

Zeci de jurnalişti au participat joi, 12 mai, la un marş al solidarităţii presei, organizat de către Centrul pentru Jurnalism Independent, în contextul Zilelor Libertăţii Presei.  Reprezentanţii mass-media au pornit de la Casa Presei şi au mărşăluit până la Parlament, cerând asigurarea libertăţii de exprimare şi acces liber la informaţii, transmite IPN.

Directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, spune că prin organizarea acestei acţiuni, jurnaliştii vor să-şi unească forţele pentru a soluţiona problemele cu care se confruntă la etapa actuală. În opinia sa, în prezent presa este divizată, de cele mai multe ori, pe criterii politice.

Directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, consideră că principalul lucru care îi lipseşte actualei prese este solidaritatea. Acesta afirmă că în anii ’90, jurnaliştii erau mult mai solidari atunci când venea vorba despre apărarea anumitor drepturi „Acum din păcate, politicienii din ţara noastră au avut grijă şi au divizat nu doar ţara, dar şi breasla jurnalistică. Sunt jurnalişti care servesc guvernarea cu foarte mult zel, sunt jurnalişti care critică guvernarea, nu întotdeauna având bază factuală pentru asta. Instituţiile mass-media care fac jurnalism de calitate sunt tot mai puţine şi mai puţine”, susţine Petru Macovei.

Directoarea săptămânalului „Ziarul de Gardă”, Alina Radu, spune că acest marş le oferă jurnaliştilor care reprezintă presa liberă posibilitatea de a se solidariza. Potrivit ei, în ultima perioadă situaţia presei libere devine tot mai complicată. Alina Radu afirmă că accesul la informaţie este tot mai dificil, ba mai mult – taxele pentru accesul la informaţie despre businessul politicienilor s-au dublat.

Ajunşi la sediul Parlamentului, în faţa participanţilor la marş, a ieşit preşedintele legislativului, Andrian Candu. Oficialul a declarat că libertatea presei este foarte importantă, iar în situaţiile în care există intimidări şi impedimente în exercitarea atribuţiilor, ziariştii trebuie să comunice acest lucru. Andrian Candu le-a propus jurnaliştilor să-şi formuleze clar revendicările pentru a le discuta în cadrul unei şedinţe comune, care urmează să fie desfăşurată săptămâna viitoare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/zeci-de-jurnalisti-au-participat-la-marsul-solidaritatii-presei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19