Categories: PoliticȘtiri

Zece zone de sănătate urmează să fie stabilite pe tot teritoriul ţării

Zece zone de sănătate urmează să fie stabilite pe tot teritoriul ţării odată cu reformarea sectorului spitalicesc. Patru zone vor fi stabilite în centru, trei la nord și trei la sud. La amplasarea spitalelor se va ține cont ca pacienții din zonă să ajungă la ele în maximum 60 de minute. Distanța nu trebuie să fie mai mare de 70 de kilometri, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, regiunile spitaliceşti nu vor fi strict delimitate de hotarele teritorial-administrative actuale. Fluxul urgențelor va fi redirecționat către spitalele regionale sau centrale, iar fluxul de pacienți cronici – către filialele locale ale spitalelor regionale. Proiectul preventiv al reformei mai presupune instituirea unui spital universitar, a patru spitale centrale, a 11 spitale regionale sub un management comun cu spitalele locale din zona respectivă şi a trei spitale specializate.

Conceptul de reformare a sectorului spitalicesc a fost discutat în cadrul unei şedinţe prezidate de prim-ministrul Pavel Filip. În cadrul discuţiilor, premierul a accentuat necesitatea elaborării unui plan de acțiuni pentru o perioadă de opt-zece ani, care va prevedea regionalizarea serviciilor spitalicești (pe zone de sănătate) cu construcția spitalelor regionale.

„Scopul final al reformei spitaliceşti constă în oferirea unor servicii de calitate şi a confortului necesar pacienţilor. Vreau să avem mai întâi de toate o viziune clară, ideală, ulterior vom identifica investiţiile necesare şi vom realiza etapizat reorganizarea sistemului spitalicesc”, a spus Pavel Filip. Premierul a solicitat ministerului de resort să definitiveze conceptul reformei spitalelor şi să-l propună spre aprobare Guvernului.

RadioOrhei

Recent Posts

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

14 ore ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

o zi ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

7 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

7 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

7 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

o săptămână ago