Categories: PoliticȘtiri

Zece moțiuni asupra activității Guvernului în 2016

Pe parcursul anului trecut, deputații au examinat zece moțiuni asupra activității Guvernului, toate fiind respinse de Parlament. Datele se conțin în bilanțul statistic al procesului legislativ pe anul 2016, citat de IPN.

Pe parcursul anului 2016, la solicitarea deputaților, au fost organizate trei audieri parlamentare. Principalele subiecte discutate au vizat rezultatele verificării listelor de subscripție pentru desfășurarea referendumului constituțional, dar și măsurile întreprinse pentru diminuarea pericolului de inundații și susținerii cetățenilor care au avut de suferit de pe urma acestora. La fel, audierile s-au referit și la alimentația copiilor în instituțiile de învățământ din țară. Deputații au solicitat o serie de informații de la instituțiile și autoritățile în domeniu.

În 2016, potrivit legislației în vigoare, Parlamentului i-au fost prezentate 20 de rapoarte de activitate de către instituțiile de specialitate ale administrației publice și cele aflate sub control parlamentar. Este vorba despre Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Comisia Electorală Centrală, Curtea de Conturi, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, Banca Națională, Comisia Națională de Integritate, Consiliul Concurenței, Consiliul Superior al Magistraturii etc. Din totalul celor 20 de rapoarte, opt au fost examinate de plenul Parlamentului.

Bilanțul statistic al procesului legislativ mai arată că, pe parcursul anului 2016, în Parlament au activat șase comisii speciale și de anchetă și trei grupuri de lucru.

RadioOrhei

Recent Posts

O nouă întreprindere municipală a fost fondată la Orhei. Administratorul interimar este un fost aspirant la funcția de Președinte al RM. Ce salariu va avea

Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…

2 zile ago

La un an de la accidentul în care au decedat 2 oameni, la Orhei continuă transportarea oamenilor în remorcă

Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…

3 zile ago

Rețelele lui Șor, infiltrate cu foști ofițeri MAI și SIS: DETALII de la șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…

7 zile ago

Orheiul adus drept exemplu pentru modul în care sărăcia influențează preferințele electorale

Ponderea mare a persoanelor în vârstă care trăiesc sub minimul de existență face ca această…

7 zile ago