Categories: EconomicSocialȘtiri

Zece mii de laptopuri vor fi distribuite școlilor din țară în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a organizat astăzi distribuirea primului lot de laptopuri din totalul de zece mii, achiziționate în cadrul Proiectului Reforma Învățământului în Moldova (PRIM), sprijinit de Banca Mondială, transmite MOLDPRES.

„Este un eveniment foarte important pentru sistemul educațional din țară, susținând la modul practic elevii din Moldova cu gadgeturile necesare în regimul online de studii, impus de  criza pandemică. Aduc sincere mulțumiri Băncii Mondiale pentru că este umăr la umăr cu autoritățile Republicii Moldova  și vine în sprijinul învățământului național. Voi insista asupra prioritizării sistemului educațional, pentru că doar așa putem garanta prosperarea acestei țări pe termen mediu și lung, or, pentru asta avem nevoie de investiții  în intelect pentru tânăra generație care urmează să preia pârghiile statului. Sper că cei care vor veni după noi vor fi mai pregătiți, mai deștepți și mai competenți”, a declarat la eveniment prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, potrivit sursei citate.

La rândul său, Lilia Pogolșa, ministru al Educației, Culturii și Cercetării, a relevat că, în condițiile create din cauza pandemiei, acest lot este un sprijin real pentru elevii și pedagogii din țară. „Pentru sistemul educației nu a fost deloc ușor în pandemie. A fost nevoie de o reconceptualizare a programelor de studii, care au fost adaptate regimului învățământului la distanță. Această tehnică de calcul va asigura accesul tuturor copiilor la școala online”, a spus Lilia Pogolșa.

Pentru calculatoarele din lotul proiectului finanțat de Banca Mondială au fost alocați 3,5 milioane de dolari. Prima parte de laptopuri va fi distribuită în raioanele țării azi, iar restul – în săptămâna următoare.

În luna martie curent, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a anunțat că peste patru mii de elevi din țară nu pot participa la învățământul la distanță pentru că nu dispun de tehnica necesară și conexiune la internet.

PRIM este un împrumut investițional, finanțat de Banca Mondială. Proiectul este implementat în perioada aprilie 2013 – iunie 2020. În cadrul PRIM, au fost preconizate următoarele acțiuni: reabilitarea infrastructurii școlilor de circumscripție și dotarea lor conform standardelor de asigurare a calității, elaborate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; implementarea unui sistem modern de formare a managerilor școlari și a cadrelor didactice; modernizarea Sistemului Informațional de Management în Educație, care va contribui la elaborarea politicilor bazate pe informații curente și veridice în domeniul educației; consolidarea sistemului de testare și evaluare, inclusiv participarea consecutivă și continuă a Republicii Moldova la Programul Internațional de Evaluare a Elevilor. Din cauza pandemiei, unele activități ale Programului au fost transferate pentru anul 2021.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

13 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

13 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

13 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

19 ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

22 de ore ago