Select your Top Menu from wp menus

ZDG: Judecătorul care l-a condamnat pe Șor „la libertate” și-a declarat corect averea. ANI a încetat procedura de control a averii și intereselor personale în cazul ex-magistratului: nu a fost constatată nicio încălcare

Photo Credit To rise moldova

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încetat procedura de control a averii și intereselor personale în privința fostului judecător Andrei Niculcea, cel care a emis anterior șentințe în dosarul lui Filat, Șor și Botnari și despre care Rise Moldova a dezvăluit informați cu privire la legăturile dintre Niculcea și familia sa și deputatul fugar Ilan Șor, scrie Ziarul de Gardă.

Asta după ce, inspectorul de integritate care a fost desemnat că efectueze contrul a emis, la 7 februarie curent, un act de constatare privind lipsa încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către ex-magistratul Andrei Neculcea în perioada în care acesta a deținut funcția de judecător.

Mai exact, inspectorul de integritate susține că în cadrul controlului nu s-a constatat că averea și interesele personale ale magistratului Niculcea, cel care în iunie 2016 l-a condamnat pe fostul premier Vladimir Filat la 9 ani de închisoare, iar un an mai târziu, l-a condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare și pe fostul primar de Orhei, Ilan Șor, însă a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă și care a emis și „sentința secretă” de condamnare a fostului șef al Serviciilor de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, vizat în dosarul expulzării profesorilor turci de pe teritoriul R. Moldova, nu au fost declarate în mod corespunzător.

continuarea pe zdg.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/zdg-judecatorul-care-l-a-condamnat-pe-sor-la-libertate-si-a-declarat-corect-averea-ani-a-incetat-procedura-de-control-a-averii-si-intereselor-personale-in-cazul-ex-magistratului-n/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19