Comercializarea zahărului produs în Republica Moldova practic s-a stopat din cauza volumelor mari de zahăr aduse prin contrabandă din Ucraina, potrivit unui comunicat al Uniunii producătorilor de zahăr din Republica Moldova.
„Zahărul adus prin contrabandă din Ucraina în Republica Moldova a influenţat descreşterea producţiei şi a preţurilor, dar şi abandonarea pieţei moldoveneşti de producătorii autohtoni”, se mai spune în mesajul Uniunii producătorilor de zahăr.
Reprezentanţii Uniunii spun că în nordul ţării pe rafturile magazinelor se găseşte doar zahăr de producţie ucraineană.
„În Ucraina au fost acumulate cantităţi impunătoare de zahăr – 600 mii tone în urma producţiei zahărului din trestie. Iar cantitatea respectivă vândută cu preţuri mai mici ar putea pune pe butuci ramura moldovenească a zahărului”, potrivit comunicatului Uniunii Producătorilor de Zahăr din Republica Moldova.