La sfârșitul acestei săptămâni vremea va fi destul de caldă pentru această perioadă, deşi cerul nu va mai fi senin, ca în ultimele zile, ci unul mohorât care va aduce şi ploi de scurtă durată, în special, în zona de centru a republicii, unde se află şi Orheiul.
Oricum, în noaptea de duminică spre luni vremea se va răci considerabil, meteorologii anunțând că ar putea cădea prima zăpadă.
Aşadar, săptămâna viitoare va începe cu temperaturi mai scăzute, ploile urmând să se transforme în lapoviță și chiar ninsoare.
Marți, minimele vor coborî sub 0 grade, iar maximele nu vor trece de 5 grade.
Astfel, după temperaturile anomalic de înalte din această săptămână – de pana la 15 grade Celsius, pe timp de zi, vremea înclină să se răceascăt. De fapt, cum deja demult trebuia să o facă, şi nu doar în pragul iernii calendaristice.
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…