Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a spus că fracţiunea comuniştilor nu va vota candidatura lui Iurie Leancă la funcţia de premier. Politicianul consideră că trebuie găsită o altă persoană pentru şefia Guvernului, transmite IPN. Declaraţia a fost făcută în pauza de la şedinţa Parlamentului de miercuri, 28 ianuarie.
Astăzi parlamentul Republicii Moldova a adoptat prin votul PLD,PD si PCRM componența nominală a Comisiilor parlamentare. Dupa şedinţă liderul PL, Mihai Ghimpu a declarat că în Moldova s-a format o alianţă între cele 3 partide, fapt demonstrat prin votul din legislativ. Președintele liberalilor s-a arătat nemulțumit de modul în care au fost împărțiți deputații în comisiile permanente ale Parlamentului.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…