Volumul „O ţară fără părinţi” al artistei germane Andrea Diefenbach surprinde în fotografii destinul unor familii din Republica Moldova, despărţite prin munca adulţilor în străinătate.
„Am cunoscut trei fetiţe care trăiau singure, după ce mama plecase în Italia ca îngrijitoare de bătrâni”, îşi aminteşte Andrea Diefenbach. „Olga, fata cea mai mare, care avea doar 12 ani, gătea, cocea pâine, îşi îngrijea surorile mai mici şi avea grijă ca ele să meargă la şcoală.” La prima vedere, copiii ai căror părinţi erau plecaţi la muncă în străinătate se descurcau de minune, explică Andrea Diefenbach. Fotografa germană a călătorit timp de doi ani în repetate rânduri în Republica Moldova, unde a fotografiat copiii emigranţilor, şi în Italia, unde s-a întâlnit cu părinţii, ale căror portrete se regăsesc de asemenea în volumul „Land ohne Eltern” („O ţară fără părinţi”), apărut la editura Kehrer din Heidelberg. În curând, fotografiile vor fi expuse şi în diverse oraşe germane, printre altele la Wiesbaden, în cadrul festivalului de film „GoEast” în luna aprilie.
„Am fost surprinsă că din fiecare familie pe care am întâlnit-o lipsea câte cineva, plecat la muncă în occident – situaţia pare atât de normală”, spune artista germană. „Tocmai de aceea, oamenii nu se duc la vecini pentru a se plânge de problema lor – pentru că şi din familia acestora au plecat mulţi în străinătate.” Andrea Diefenbach îşi aminteşte că un bărbat a început să plângă, povestindu-i fotografei despre temerile sale că soţia plecată în Italia nu se va mai întoarcă niciodată şi despre greutăţile de a-şi creşte singur fiica. A mărturisit că a fost prima dată când a vorbit deschis despre aceste sentimente.
La fel de dureroase pot fi şi relaţiile la distanţă dintre părinţi şi copii: volumul de fotografii povesteşte şi despre Carolina, sora cea mai mică a Olgăi, care o ruga pe mama plecată în Italia la telefon „Mami, să nu ne uiţi!”. Între timp, mama celor trei fetiţe rămase singure acasă a obţinut documentele de şedere în Italia – iar cele două fete mai mici trăiesc astăzi alături de ea, în timp ce Olga merge la şcoală la Chişinău.
„Aceşti părinţi nu au plecat în străinătate din dorinţa de a se îmbogăţi, ci pur şi simplu nu au avut de ales – acasă nu putea câştiga suficienţi bani nici pentru a cumpăra creioane pentru următorul an şcolar al copilului”, explică Andrea Diefenbach. Situaţia emigranţilor din Republica Moldova este mult mai dificilă decât cea a românilor plecaţi la muncă în străinătate: mulţi moldoveni lucrează ilegal în occident şi nu pot să se întoarcă în ţară pentru a-şi vizita copiii fără a avea acte de şedere. „În plus, unii dintre moldovenii pe care i-am întâlnit în Italia, plătiseră mii de euro unor intermediari care i-au adus în străinătate pe cale ilegală, astfel încât aveau şi datorii imense.”
Olga, Sabrina şi Carolina au rămas singure acasă. Mama lor Tania îngrijeşte bătrâni în Italia şi doarme pe un pat pliant în holul locuinţei familiei la care lucrează pentru a-şi suţine fiicele. Andrea Diefenbach documentează poveştile unor familii din Republica Moldova pentru care absenţa celor dragi a devenit o tristă normalitate.
Olga avea 12 ani când a preluat rolul de mamă pentru a-şi îngriji surorile mai mici. În fiecare lună, fetiţele primeau un pachet de 40 de kilograme cu haine şi bunătăţi de la mama plecată în Italia. După cei trei ani în care au locuit singure, Olga, Sabrina şi Carolina s-au mutat la o familie, care primea bani de la mama lor pentru a se ocupa de ele.
Toţi părinţii moldoveni pe care i-a întâlnit Andrea Diefenbach în Italia trimit pachete copiilor. „Vor să le arate că îi iubesc. Conţinutul pachetelor nici nu contează atât de mult – spre exemplu, merele din supermarketul italian nu sunt poate la fel de bune ca cele din grădina familie, dar transmit afecţiunea părinţilor”, spune fotografa.
Efectele acestei dezbinări a familiilor prin munca părinţilor în occident se vor vedea, probabil, peste 20 de ani, când copiii crescuţi singuri vor fi adulţi”, crede Andrea Diefenbach.
Părinţii Cătălinei au plecat în repetate rânduri la muncă în străinătate – în Rusia şi Italia. Bunica fetiţei s-a mutat dintr-un alt sat în casa părinţilor plecaţi pentru a-şi creşte nepoata.
Şi Lilia şi-a lăsat cele două fiice în grija bunicilor când a plecat la muncă în străinătate. De abia după patru ani grei de despărţire a reuşit să le aducă în Italia.
Când a ajuns în Italia, Ludmila avea şase joburi de femeie de serviciu şi muncea cel puţin 12 ore pe zi. Nu şi-a văzut fiul timp de şapte ani: Pentru că lucra ilegal în Italia, nu putea să revină în ţară. Între timp, a obţinut permisul de şedere şi şi-a îndeplinit visul de a-şi vedea copilul în fiecare zi: Fiul ei Slavik trăieşte acum la ea, în Italia.
Aliona şi Vania îşi sună de mai multe ori pe zi copiii rămaşi la bunici în Moldova. Cei doi culeg pepeni în Italia. Când plouă, munca se întrerupe şi nu sunt plătiţi. Aproape un sfert din cetăţenii Moldovei lucrează în străinătate – în jur de un milion de persoane.
Soarta oamenilor din ţările fostului bloc comunist o preocupă pe Andrea Diefenbach de multă vreme. Pentru examenul de admitere la facultatea de fotografie din Bielefeld, tânăra a ales să realizeze un proiect fotografic despre nişte muncitori români care lucrau la construcţia unui tunel în Germania. Ca fotograf liber profesionist a călătorit de multe ori în ţările din estul Europei, publicându-şi reportajele foto în reviste germane de prestigiu precum „Der Spiegel”, „Geo” şi „Die Zeit”. În Ucraina a documentat prin fotografii tragedia bolnavilor de SIDA, iar în Republica Moldova a realizat un reportaj despre victimele traficului de persoane pentru revista germană „Brigitte”. În cadrul acestei călătorii a aflat cât de mulţi copii trăiesc fără părinţi în Republica Moldova: un subiect care a emoţionat-o atât de profund pe fotografa germană încât a dedicat doi ani proiectului „O ţară fără părinţi”.
Pentru acest proiect a fost distinsă cu premiul organizaţiei de jurnalism „n-ost” pentru cel mai bun foto-reportaj al anului 2012. „Fotografiile ei nu recurg la patetism, motiv pentru care reflectă cu o intensitate cu atât mai mare care sunt urmările clivajului economic tot mai mare între diferitele ţări europene. Este un subiect foarte important, prezentat cu multă sensibilitate”, a declarat profesorul de fotografie Lars Bauernschmitt din Hanovra, membru al juriului organizaţiei „n-ost”.
În Occident este nevoie de mai multă empatie faţă de problemele acestor imigranţi, subliniază autoarea portretelor: „Îmi doresc ca cei care privesc fotografiile mele să se simtă impresionaţi de soarta acestor familii despărţite. Aş vrea să se intrebe cum arată viaţa femeii din Europa de Est care face curăţenie în casa lor, dacă poate şi ea are copii…”
În acelaşi timp, cartea i-a surprins pe mulţi moldoveni rămaşi acasă. „Mulţi dintre ei nu erau conştienţi de greutăţile cu care se luptă cei plecaţi în occident”. Chiar şi unii dintre copii trăiau cu impresia că banii se câştigă fără eforturi prea mari în Italia: „Ei vedeau doar pachetele cu haine frumoase şi cremă Nutella, nu şi zilele de muncă de 12 ore ale părinţilor în condiţii grele.”