Luptatorii-orheieni din Federaţia „Voievod” au cucerit locul I în cadrul Cupei Preşedintelui raionului Criuleni, care s-a desfăşurat sâmbătă, 27 februarie. La competiţii au participat cca 300 de sportivi din 20 de raioane ale republicii, printre care şi 56 din raionul Orhei.
Toţi luptătorii de la Orhei şi-au adjudecat, cel puţin, un loc premiant. 28 de sportivi, adică o jumătate, s-au învrednicit de locul 1, alţi 21 – de locul doi şi încă 7 – de locul 3.
Antrenorul orheienilor, Oleg Sclifos, a menţionat că din echipa care a participat la evenimentul sportiv din Criuleni au făcut parte sportivi din oraşul Orhei, satele Peresecina, Mitoc, Cişmea Braviceni. Aceştia au reprezentat diferite categorii de greutate şi diferite vârste, începând cu doi luptători de 5 ani şi în creştere până la 28 de ani.
Potrivit antrenorului, competiţiile din 27 februarie au oferit şi un prilej pentru a realiza preselecţia a 20 de luptători pentru Campionatul European din luna aprilie anul curent.
Amintim că în luna noiembrie trecut, discipolul lui Oleg Sclifos Nicolae Deleu a devenit campion mondial la lupte unificate, în cadrl Campionatului Mondial din Spania.