Liderul comuniștilor Vladimir Voronin și-a repetat criticile la adresa guvernării spunând că folosește apropiatul summit al Parteneriatului Estic pentru a abate atenția populației de la „furturi” și „fărădelegi”. Potrivit unui comunicat de presă PCRM, Voronin a făcut aceste remarci la o întâlnire cu ziariști străini aflați în vizită la Chișinău. Cu aceeași ocazie, liderul comunist a criticat ceea ce consideră a fi lipsa de transparență a acordurilor cu Uniunea Europeană și a acuzat oficialii europeni că ar închide ochii la abuzurile autorităților de la Chișinău.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…