Retragerea în opoziţie ar fi cea mai înţeleaptă decizie pentru PLDM, iar participarea la guvernare ar însemna că a căzut din nou în capcana PDM. Declaraţia a fost făcută de către Vladimir Socor, analist politic al Fundaţiei Jamestown si Eurasia Daily Monitor, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.
„Instituţiile statului Republica Moldova nu au fost capturate pe deplin. PDM, condus din umbra de către controversatul Plahotnciuc, vor să atragă PLDM într-o nouă capcană, pentru ca să poată acapara definitiv instituţiile statului. Fără PLDM nu vor putea forma o coaliţie pro-europeană, deoarece acesta este unicul partid cu adevărat pro-european din Parlamentul de la Chişinău. Sper cel puţin însă că un astfel de partid să nu se numească pro-european pentru a nu discredita în continuare ideea integrării pro-europene”, a declarat Socor.
Potrivit analistului, PLDM are două opţiuni de a trece în opoziţie. „Prima variantă este formarea unei opoziţii în cadrul unei coaliţii de guvernare. Adică ar participa la guvernare, însă în opoziţie cu partenerii de alianţă corupţi. Cea de a doua variantă este trecerea în opoziţie totală. Cred că această variantă este cea mai bună pentru PLDM. Doar aşa vor putea salva parcursul pro-european al ţării, salva statul din captivitate, dar şi partidul”, a opinat Socor.
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…
Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…
Alegerile parlamentare din Moldova din 28 septembrie 2025 au fost competitive și au oferit alegătorilor…
În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…
Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…
Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…