Categories: ExternePoliticȘtiri

Vladimir Putin a avertizat că Rusia ar putea ieși de sub jurisdicția CEDO

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat Curtea Europeană pentru Drepturile Omului că ar îndeplini o funcție politică și a adus drept argument condamnarea Rusiei la plata unei amenzi într-un caz nespecificat de detenție abuzivă în Transnistria. Vorbind la Ialta, la o întrevedere cu deputații locali din Crimeea anexată, Putin a avertizat că Rusia ar putea ieși de sub jurisdicția CEDO, precizând însă că chestiunea nu se află astăzi pe agendă. „O persoană era ținută în închisoare în Transnistria, dar amenda pentru asta a fost aplicată Rusiei. Aceasta este o prostie adevărată, o decizie absolut ilegală, dar a fost luată”, a spus Putin. El nu a precizat la care persoană se referă. În 8 iulie 2004, CEDO a condamnat Rusia în dosarul grupului Ilașcu, spunând că existența regimului transnistrean este posibilă datorită sprijinului acordat de Moscova. Rusiei i-a fost cerută plata unor despăgubiri de 320 de mii de euro lui Ilie Ilașcu, Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov-Popa și Alexandru Leşco.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago