Select your Top Menu from wp menus

Vlad Țurcanu ar putea deveni noul director general al TRM

Vlad Ţurcanu a fost propus Parlamentului pentru a fi numit în funcţia de director general al companiei publice Teleradio-Moldova (TRM), scrie trm.md. Pentru candidatura lui au votat şase din cei şapte membri ai Consiliului de supraveghere şi dezvoltare (CSD) al TRM, în cadrul primei ședințe, care a avut loc pe 29 noiembrie.

Informaţia a fost confirmată pentru Trm.md de Sergiu Stanciu, membru și secretar al CSD. Potrivit lui Stanciu, candidatura lui Vlad Ţurcanu a venit din partea preşedintelui Consiliului, Arcadie Gherasim. Ultimul a fost ales astăzi președinte al CSD, cu unanimitate de voturi. Deși pe Trm.md au fost publicate știri la subiect, informația a lipsit la rubrica dedicată anunțurilor despre desfășurarea ședințelor. 

Potrivit Moldovacurata.md, Vlad Țurcanu a activat la Teleradio-Moldova între 1992 și 1999, după care a devenit director pe marketing la Radio Contact. Între 2001 și 2004 a lucrat la Radio Europa Liberă, după care, timp de doi ani, a fost expert în comunicare în cadrul a două proiecte medicale ale Comisiei Europene. Între 2006 și 2008 a fost membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului. 

În 2009, Țurcanu a fost director de dezvoltare la programul mass-media al Institutului american IREX, iar în 2010 – director adjunct al reprezentanței Mir TV în Republica Moldova.

În 2012, Vlad Ţurcanu a devenit purtător de cuvânt al ex-președintelui Nicolae Timofti. La momentul numirii în funcție, Țurcanu era redactor-șef la Radio Chișinău. A demisionat din funcție în 2016, după ce Guvernul Filip a depus jurământul, în cadrul unei ceremonii care nu fusese anunțată public. Potrivit Europei Libere,  Țurcanu afirmase că, fără să vrea, a dezinformat mass-media când declarase că depunerea jurământului va avea loc în altă zi. „Am făcut declaraţii pentru trei posturi de televiziune cu privire la amânarea depunerii jurământului pentru o altă zi. Aceea era poziţia oficială până la ora 22.00. După cum cunoaşteţi, s-a decis ulterior ca jurământul să fie depus în seara zilei de ieri. Nefiind în cunoştinţă de cauză am dezinformat, ceea ce nu este democratic”, a declarat atunci consilierul prezidenţial, citat de IPN.

În august 2019, Vlad Țurcanu a fost numit lider al Partidului Liberal Reformator, redenumită în Partidul Popular Românesc (PPR). În acel an, el a candidat la funcția de primar general al municipiului Chișinău din partea formațiunii și a obținut 0,81% din voturile alegătorilor. În luna decembrie a aceluiași an, el a anunțat că părăsește partidul „ca urmare a diferențelor de viziune față de modul în care ar trebui să se consolideze polul românesc politic în Republica Moldova”. Țurcanu a precizat că optează „pentru colaborarea cu echipa lui Octavian Țîcu și a lui Viorel Iordăchescu”. La începutul anului 2020, Vlad Țurcanu a fost ales în funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale (PUN), condus de ex-deputatul Octavian Țîcu. În noiembrie a aceluiași an el a părăsit rândurile PUN și a anunțat că se retrage din politică.

Vlad Ţurcanu este licenţiat în Jurnalism şi Știinţe ale Comunicării la Universitatea de Stat din Moldova.

Potrivit noilor modificări operate la Codul serviciilor media audiovizuale, directorul general al furnizorului public național de servicii media este desemnat de către Parlament, la propunerea Consiliului de supraveghere și dezvoltare. Directorul general se numește în funcție prin hotărârea Parlamentului, iar în cazul respingerii candidatului propus, CSD trebuie să propună un alt candidat în termen de 15 zile din ziua respingerii acestuia.

sursa: media-azi.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/vlad-turcanu-ar-putea-deveni-noul-director-general-al-trm/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19