Select your Top Menu from wp menus

Vlad Filat va fi cercetat în continuare în stare de arest

Avocaţii fostului premier Vlad Filat au cerut în cadrul şedinţei de judecată de astăzi, 17 februarie, cercetarea clientului său în stare de libertate. După mai multe ore de deliberări, magistraţii Judecătoriei Buiucani au respins demersul apărării. Despre aceasta a comunicat pentru presă deputatul PLDM, Tudor Deliu. Parlamentarul a menţionat că a solicitat o întrevedere cu Vlad Filat la Penitenciarul nr. 13, însă cererea lui a fost respinsă, transmite IPN.

Tudor Deliu a declarat că a avut o întâlnire de informare cu avocaţii lui Vlad Filat în cadrul căreia, apărarea fostului premier, a comunicat că acest dosar este unul politic, deoarece nu conţine materiale care ar demonstra vinovăţia politicianului. „În speţă, rechizitoriul nu cuprinde fapte care ar demonstra că domnul Filat a săvârşit o infracţiune. Dumnealui i se impută lucruri foarte vagi. Procurorii vin cu nişte acuzaţii nefondate, de aceea, noi credem că prin intermediul avocaţilor vom obţine în continuare ca domnul Filat să fie cercetat în stare de libertate”, a declarat Tudor Deliu.

Deputatul a menţionat că a solicitat o întrevedere cu Vlad Filat, dar nu a reuşit să discute cu acesta. „Am fost la Penitenciarul nr 13, dar din varii motive ni s-a refuzat. Ni s-a spus că puteţi discuta cu orice deţinut, dar nu cu Vlad Filat. Spun că sunt nişte dispoziţii date de cineva”, a menţionat parlamentarul.

Totodată, procurorul Adriana Beţişor a declarat că astăzi a avut loc o şedinţă lucrativă în dosarul fostului premier. Potrivit ei, toate actele din dosar sunt traduse şi în limba română, deşi apărarea susţine contrariul.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/vlad-filat-va-fi-cercetat-in-continuare-in-stare-de-arest/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19